Jurnal de Elveția, Episodul 13: Retrospectiva celor 7 luni

Jurnal de Elveția, Episodul 13: Retrospectiva celor 7 luni

Nici nu-mi vine sa cred ca au trecut 7 luni de cand m-am mutat. Am plecat cu naivitatea unui copil, crezand ca tot ce ma supara in viata mea si vreau schimbat las in Romania si singurul hop pe care trebuie sa il trec e mutarea, ca totul sa fie aproape perfect in viata mea. Well…not really.

Am auzit o chestie misto recent, chiar daca facem 2 pasi inainte si unul inapoi si noi avem impresia ca am pierdut momentum, sau ne intoarcem din drum, nu mai suntem la fel, ne-am schimbat si am evoluat, deci niciodata nu ne vom intoarce la ce am fost. Deci doi pasi inainte, unul inapoi e doar un alt fel de a te misca, ca un dans al vietii.

Recunosc ca nici eu nu am facut lucrurile “nemteste”. Am plecat din Romania dupa un job care mi se pare minunat, care mi-a depasit asteptarile si mi-a dat satisfactii pe care nu le-am avut in ultimii ani. Insa cand am ales Zurichul ca si destinatie nu stiam nimic despre el, decat ca e al 2-lea oras ca si standard de viata dupa Viena. Whatever that means. Mai stiam ca e capitala Elvetiei (WRONG! Capitala Elvetiei e Berna). Deci am plecat fara sa stiu mare lucru despre locul unde ma duc.

Si seful meu de pe atunci, animal social convins mi-a zis ca “Zurich is fucking boring”, astazi ii dau dreptate, nimic mai adevarat. E intr-adevar un oras plictisitor. Si nu pot sa zic ca nu am incercat, am iesit in oras, am fost la meetupuri, am iesit cu oameni de tot felul. E ceva a carei cauzalitate nu pot neaparat sa o definesc, dar in esenta asta e adevarul. Am fost weekendul asta la Berlin si intr-un weekend m-am distrat cat nu m-am distrat 3 luni aici.

12399008_10207525213742185_1266918927_n

Vive la Suisse!

Boring, boring dar poate asta e de fapt secretul. Poate si standardul asta de viata vine din faptul ca e boring. Daca inainte ieseam poate chiar si 5/7 seri din saptamana, acum o fac mult mai putin. Ma trezesc fara ceas, nu mai beau cafea, sunt mult mai odihnita, poate findca chiar ma odihnesc.

Oricum, mai mult ca niciodata am aflat lucruri despre mine si despre ce ma face fericita:

  1. Socializarea, sarcasmul si umorul – Nu cred ca m-am gandit niciodata activ la asta. “Bai, mie imi place sa rad”. Dar e o componenta importanta a vietii. Aici e de 2-3 ori mai greu: o data pentru ca glumele in limba nativa intodeauna suna mai bine, pentru ca ai o baza culturala de la care sa pornesti, fie cultura asta si videoclipuri amuzante de pe youtube si a3a pentru ca in general se rade mai putin aici.
  2. Sistemul medical – Ipohonda din mine vrea sa poata sa mearga la medic de fiecare data cand i se pare ca are o boala incurabila. Fie ea cauzata si de faptul ca m-am uitat la un episod din Dr. House. In Elvetia sistemul medical e mai special, practic platesti o asigurare de baza si mai platesti si la fiecare consultatie. La 200 de franci consultatia ipohondria dispare brusc. Am inceput sa fac turism medical. La fiecare vizita in Romania ajung si pe la doctor, si cu siguranta la farmacia de unde plec cu o plasa “cu de toate”. Nici sistemul nostru medical nu e de top, dar nici unul comerical nu e solutia. Nu e de mirare ca Elvetia are unul din cele mai mici costuri per capita la nivel mondial.
  3. Oamenii din jur – Am cunoscut oameni buni, care m-au integrat si cu care m-am imprietenit, care s-au deschis catre mine. De la colegi, la colaboratori, la vecini. Dar e atat de important sa fii inconjurat de oameni ca tine, cu o fire asemanatoare, cu pasiuni comune, cu comportamente asemnatoare. Cand diferentele astea sunt mari, efortul pe care atat tu cat si ei trebuie sa il faca pentru a va intelege devine epuziant dupa un timp. Oamenii misto pe care i-am intalnit calatoresc si ei foarte des, de-asta apuc sa ma sincronizez cu ei o data pe luna sau mai rar.
  4. Calatoriile si libertatea – Ma rog asta nu e nicio noutate. Poate accentuat de faptul ca orasul asta e mult mai mic si linisit decat e firea mea, simt nevoia sa ies din el cel putin de 2 ori pe luna. De-asta ma plimb cat pot: Berlin, Londra, Bucuresti, cumva sa compensam. Pentru asta Zurich e un oras foarte bine plasat. Pana si daca as trai in locul ideal pentru mine, tot sa explorez ramane una din cele mai mari bucurii ale mele.

Si cateva lucruri pe care le-am invatat…

  1. Frumusetea nu e suficienta – Totul arata ca pe reviste, si ca sa apelez la o metafora, e ca si cum te-ai uita la un tablou superb: ti se taie rasuflarea, esti fermecat, dar dupa un timp te obisnuiesti. E nevoie si de ceva dinamism.
  2. Independenta nu e asa grea – Sa traiesti singur pana la urma nu e asa complicat pe cat imi  imaginam, pana la urma totul se rezuma la a plati 4 facturi pe luna si a fi acasa daca vine instalatorul (desi si asta se poate rezolva).
  3. Esti la fel ca ceilalti – Multi dintre romanii cu care am vorbit sufera de “simptome” similare. Ceea ce inseamna pana la urma ca e o stare de fapt, mai mult decat o impresie personala a mea.

Nu stiu daca “angoasa” mea e cauzata de faptul ca pur si simplu locul sau anturajul nu sunt potrivite pentru mine sau cautarea mea intrinseca de sens e amplificata de faptul ca sunt aici. Nu simt ca locul meu e nici aici, nici in Bucuresti, nici in alte orase pe care le-am vizitat. Stiu, stiu…be at home with yourself, and you will be at home anywhere. Easier said than done.

Mai departe?…Nu stiu ce o sa fac, incerc insa sa nu raspund cu impulsivitate si sa analizez un pic variantele inainte de a porni pe un nou drum, oricare ar fi el.

912658_10207525208782061_477860086_n

Acelasi drum, de data asta insorit si luminat.