Jurnal de Elveția, Episodul 6: Sindromul “Mititei” și mersul la biserică

 

După ieșirea la club mi-am petrecut weekendul trecut destul de casnic: am fost la cumpărături, am aflat că Lidl este un supermarket foarte convenabil și m-am umplut de nervi calculând cât aș fi economisit dacă mă duceam din prima acolo. Celelalte supermarketuri ale lor sunt mult mai scumpe, dar sunt companii naționale, iar cum elvețienii sunt foarte dedicați afacerilor locale, nu cumpără decât de la Coop și Migros, chiar dacă e mai scump.

Am plecat din România chiar după 1 mai și înainte să plec m-a apucat o poftă bolnavicioasă de mititei. Pe care nu am apucat să îi mănanc: am fost în munții Ciucaș, iar la cabana Muntele Roșu, unde am stat, nu aveau. Cumva pofta asta m-a urmărit încă 2 săptamâni. Când am fost la Lidl, spre mirarea mea am găsit Cevapcici, un fel de mici, dar nu am cumpărat (parcă nu arată cum trebuie).

11118008_10206027439298760_1665671330_n

Pofta mi-a fost întărită de ieșirile la grătar (deja 3 pănă acum), se pare că una din activitațile favorite locale este ieșitul la grătar, volei și iarbă verde. Nu e rău de loc, vă zic! Dar mai târziu despre asta…Să continui cu micii. Săptămâna asta am ieșit la masă cu coordonatorul Casei Românilor, o comunitate locală de români, să discutăm o eventuală colaborare pe niște proiecte. Nu mică mi-a fost surpriza când mi-a povestit că unul dintre proiectele pe care un membru dorește să le realizeze este introducerea unei rețete de mici în măcelariile din Zurich. Se pare că nu e o chestie complet unică pofta mea. Poate sunt grătarele de vină, dar cumva mulți români ajung să sufere aici de “sindromul mititei”.

Duminică m-am gândit să încerc ceva alternativ, așa că m-am dus la…biserică, una din catedralele rupte din povești de aici. Slujba era în limba spaniolă, comunitatea locală de spanioli/sud americani fiind foarte mare.

11311761_10206027399097755_1508270678_n11291815_10206027399417763_455481045_nAm ajuns pe la 12:30, când începea una din slujbe, a durat o oră, am stat răbdătoare și am ascultat, s-a vorbit mult despre mame (era ziua mamei), am cântat cântece în limba spaniolă, la sfârșit am primit un trandafir și am asistat la o paradă. Aproape că m-au convertit!

11272001_10206027399257759_1649997222_n

11215944_10206027398257734_116734776_n

Mi-am petrecut restul zilei la Rotefabric, varianta club Fabrica elvețiană, numai ca pe malul lacului.

11120581_10206027400217783_678211345_nM-am întâlnit cu o o fostă colegă de facultate care stă de 3 ani aici și m-a mai pus la curent cu obiceiurile locale. Mi-era dor să vorbesc în română așa că m-am bucurat mult. Realizasem că de o săptămână nu îmi mai auzisem vocea, am scris pe skype, pe facebook, pe blog, dar nu mai articulasem română. Am mâncat faimosul Bradwurst, care pentru mine nu e decât un cremvușt oboist. Nu înțeleg pasiunea lor pentru el…

11329538_10206027398897750_2065701722_n

Toată lumea mă tot amenință că o să se strice vremea, dar până acum am avut parte numai de soare și caldură…

Jurnal de Elveția, Episodul 5: Cum se petrece în Zurich și Calif wannabe

Mulți m-ați întrebat cum arată noul meu domiciliu, așa că iată niște poze și detalii:

11245392_10205971272374622_985129974_n

11257658_10205971271374597_327756113_n11122009_10205971272294620_1057502588_n

  • Există o mașină de spălat, uscător și loc de uscat la subsolul blocului, teoretic totul se face conform unui program, dar nimeni nu l-a completat. Te duci acolo, dacă e liber îți pui hainele la spălat și gata

11256456_10205971268494525_781986180_n11216306_10205971271414598_1459668381_n

  • Nu există număr la apartament ci nume pe ușă și cutia poștală, ca să îți pui numele pe ușă trebuie să urmezi o procedură specială, nu ai voie să faci tu cum te taie capul
  • Internetul e foarte prost, multă lume preferă să își facă hotspot cu telefonul mobil care are trafic nelimitat și ești limitat doar la viteză
  • Dacă ești norocos să ai un balcon, o să auzi păsărele de fiecare dată când ieși afară

11216276_10205971272414623_1814337132_n

  • Distanțele sunt foarte mici, Zurich nu e un oraș mare și ai tramvaie la fiecare colț de strada

Să continui povestea…pentru că nu am toate updateurile la WordPress, cei de la webfactor mi-au restricționat siteurile momentan, așa că vineri seara o petrec în mare parte făcând updateuri pe siteuri. Cu internetul asta merge totul foarte lent.

Invitații încep să apară așa că hotărăsc să las totul pe mâine. Începe petrecerea, fiecare își aduce ceva de băut, marea majoritate sunt expați: Brazilia, Canada, Belgia. Se vorbește despre orașe, despre prieteni comuni, despre Couch Surfing, despre hiking (se pare că aici e la ordinea zilei să te duci pe munte). Bem câte un shot de încălzire, după cum vedeți colegul meu are și o țuică din România: Dracula. Beau, e proastă, ne strică firma.

11263757_10205971269934561_1790155585_n

Decidem să plecăm la concert, fiecare își ia un pahar de băutură la el sau o bere. E ok să bei pe stradă sau în autobuz aici. Luăm autobuzul de noapte până în Langstrasse, unde este cartierul de distracție. Pe străzi e haos. 11225850_10205971271254594_458141293_nClubul nu e foarte mare și similar celor din București, garderoba 1 Franc. King Kong tronează la intrare. Mă amuză ușile de la toalete.

11212276_10205971269774557_264678970_n

11126564_10205971269294545_1710182994_n11216396_10205971269814558_2023589504_n

Pentru că mai durează până începe concertul decidem să schimbăm locația și mergem în alt club, care se află ascuns undeva deasupra unui Doner Kebap. Accesul se face pe bază de membership: plătești 10 Franci și ai acces 6 luni, ei îți trimit notificări despre petreceri și te salvează în baza de date, primești și un card de acces. Întreb dacă e nevoie să îl ai la tine tot timpul când vii…nu e nevoie, dar n-ar fi rău.

Nu rezist mult în noul local, e foarte cald și multă umezeală în aer. Mă hotărăsc să cobor și nu rezist tentației de a-mi cumpăra un Kebap. Mănanc cu poftă, dar nici nu se compară cu Califul nostru, e sărat și nu are decat roșii și carne. Meh…Trebuia să-mi lipsească ceva.

11262264_10205971270174567_97620564_n

N-am mai stat mult și-am plecat spre casă, nu e încă momentul să petrec, nu am energie sau poate Kebapul e de vină, mă apucă melancolia când mă gândesc că e vineri seară și aș fi putut să fiu cu prietenii mei, să râdem până ne dau lacrimile de verzi și uscate. Dacă e ceva ce-mi lipsește mult sunt oamenii din viața mea. Sunt sigură că o să cunosc și alții, dar mi-s dragi ei, o să facem un Skype duminică, abia aștept să-i văd! Mă duc să mă culc, e timp de toate…

Jurnal de Elveția, Episodul 4: Noul apartament și experiența “ITM”

M-am trezit să-mi iau ceva de mâncare și cum sunt la buget redus, am luat un croissant și niște caise de la Coop și am plecat în parc, vremea e super însorită, copii se bălacesc în apă, multă verdeață și deasupra doar cerul albastru.

11121316_10205965928161020_1026665280_n

11122458_10205965927761010_1683010352_nNu a durat mult și am primit un mesaj să vin să-mi ridic cheile de la apartament. Yuhuu!!! Prima oprire: biroul de evidență a populației/ITM. Ajung acolo, iau un bon de ordine și adopt atitudinea tipic românească, spășită și umilă, pentru lucrul cu statul. Nu mică mi-e umirea când văd că nu e coadă și mi se explică că tot ce trebuie să fac e să completez un formular, să fac o poză și să vin cu contractul de muncă, totul explicat într-o engleză impecabilă. Nu îmi vine să cred, le zic…”but I’m from Romania, that’s a special case”, “it’s ok, it’s Europe”…Răsuflu ușurată.

11258761_10205965928761035_1700945150_o

11210212_10205965927441002_703166491_n

11262292_10205965927160995_2133846000_n

Îmi mut bagajele în noul apartament, îmi așez câteva lucruri și mă culc, în sfârșit un somn bun și liniștit.

De dimineață mă întorc la ghișeu pentru permis cu actele pregătite. domnișoara de la ghișeu e foarte drăguță și amabilă, pentru poză, cum sunt pregatiti de orice, au un photomat la fața locului de unde poți să-ți achizitionezi fără probleme un set de poze. Sunt întrebată cum prefer să îmi apară numele pe permisul de muncă, Iulia sau Iulia-Maria. La sfârșit primesc o invitație la primărie, la următoarea petrecere de bun venit pentru expați, organizează regulat, la fiecare 3 luni. Ți se prezintă lucruri utile despre viața în Zurich, afli unde poți să participi la cursuri gratuite de limba germană (șeful meu probabil ar sări într-un picior de bucurie) și poți să pui ce întrebari vrei. A, și mi-a menționat că o să ne ofere și niște gustări. Mi nu nat!

11093414_10205965929281048_1851550844_n

Am fost la cazarea 2 să fac check outul, nu mai apucasem aseară, să las cheile și să iau micul dejun. La tanti Viorica e un pic de zarvă, în una din camere au dormit 2 persoane în loc de 1 și acum nu vor să plătească, așa că tanti Viorica cheamă poliția, din păcate aceștia nu au ce să facă.

11259000_10205965929241047_78032359_n

La muncă am ajuns pe la 10:45 și am avut parte de o nou sedință introductivă în care mi s-au spus destul de multe despre regulamenentul de ordine interioră, chestii de genul: poți să bei apa Evian la discreție, până mori, iar pentru cafea donezi 0.2 franci adică undeva la 80 de bani, mi se pare mega decent. Cultura companiei spune că pe post de bun venit trebuie să faci colegilor o prajiturică…asta înseamnă că weekendul asta va trebui pe langă să spăl o tonă de boarfe, să testez cuptorul noului meu apartament. Sper să iasa bine să nu otravesc compania. Mi-am ieșit din mână un pic.

Între timp am acceptat să merg la o petrecere cu prietenii colegului meu de apartament, mai întâi ne strângem aici pentru un warming party, vă povestesc cum a decurs…

Jurnal de Elveția, Episodul 3: Goana după cazare

Din cauza unor probleme cu siteul am rămas în urmă cu povestea, așa că o să reiau ce se întâmpla joi…Enjoy!

…E 12 noaptea, iar a trecut ziua în zbor, nu am reușit să rezolv încă cu cazarea, mâine trebuie să eliberez apartamentul temporar în care am stat. Azi am fost să văd din nou niște apartamente. Pentru că trebuie să am o adresă definitivă în maxim 14 zile de la intrarea în țară, altfel îmi pierd dreptul la muncă (au mai rămas 10), time is of the essence. Am găsit un apartament (shared), superb, cu șemineu, gradină, fără obligații contractuale, pleci când vrei, fără garanție, fără chirie în avans. Undeva dacă ar fi trebuit eu să fac o lista nu cred ca mi-aș fi imaginat așa ceva. Condițiile astea foarte relaxate sunt din cauza faptului că, Helvetia, compania de asigurari proprietară a acestor blocuri, planuiește să demoleze clădirile în 2016 pentru a construi altele noi. Eu le-am dat un răspuns pozitiv, însă posibilii mei viitori colegi de apartament nu mi-au zis nimic încă, sigur o să dorm bine la noapte.

Maine dimineață iar mă duc să văd o potențială cazare, încep să-mi pierd din entuziasm și mi-e frică că asta o să se vadă în momentul în care vorbesc cu oamenii, iar trebuie să le povestesc despre mine, să le complimentez casa, să aflu despre ei, să par o prezență simpatică și placută. Nu mai am energie. Dar nu am cum să mă opresc.

Ok, e dimineața, mă duc să văd un nou loc, iau cafea și croissante proaspete să încerc să suplinesc depersonalizarea pe care o resimt. Iese bine, tipul care închiriază camera lucrează jumatate de lună prin Romania, deci o să fie mai mult plecat, e polonez, pare că ne înțelegem, amândoi căutăm ceva fără obligații pe termen lung, îmi dă informații mai mult decât utile despre ce trebuie să fac în continuare cu permisul de muncă. Pare că ne-am înțeles, întreb când pot să iau cheia, să aduc bagajele, dar la întrebarile mele el nu îmi dă un răspuns clar…”ne auzim diseară”. Nu vreau să par prea insistentă așa ca zâmbesc și confirm…ne auzim diseară. Mă întorc la apartamente, mai am o oră până trebuie să eliberez camera, îmi caut o nouă cazare pentru o zi (aici e deja fully booked), strâng toate lucrurile, le îndes cu mari eforturi în valizăpikage-ZG3IP2 și ies la o bere ca să-mi ocup orele între checkout și checkin, poate mai apuc să lucrez ceva. Mi-e somn, nu am mai dormit bine de 3 zile, creierul meu funcționează la turație maximă și deja nu mai pot să mă relaxez nici când vine ora de culcare. Nici berea nu mă mai ajută.

11256500_10205959141911368_1642384151_n

Oamenii de la muncă sunt dornici să intru în pâine și mă bombardează cu mailuri, dar între plimbat bagajul prin oraș, vizitat apartamente, bookmarkuit paturi de la ikea e greu și să ajung acolo.

Deși teoretic nu am voie până nu obțin permisul final de muncă, ieri am fost pe la birou, oamenii sunt prietenoși, deja m-au adăugat pe grupul intern de facebook și am primit multe mesaje de bun venit. Absolut totul e în germană (asta când nu se vorbește germana-elvețiană), dar google translate mă ajută, temporar măcar. Am primit cel puțin 3 apropouri de la șeful meu că ar fi bine să învăț germana cât mai curând…iată motivația pe care o așteptam de ani de zile.

De fiecare dată când ajung la capătul puterilor ceva frumos se întâmplă, ieri am ajuns pe ponton, unde cel puțin 10 minute nu am putut să mă mai gândesc la nimic, priveliștea m-a furat complet, orașul asta e superb și nu îi e rușine să o arate.

11122340_10205959136191225_1358736650_n

Unde rămăsesem…da…la cazare, m-am mutat 2 străzi mai încolo la o doamna mai în vârstă (să-i spunem tanti Viorica) care are o pensiune și îmi povestește că fiul ei e artist și merge des la București pentru expoziții. Am fost surprinsă având în vedere ca în București nu există o deschidere prea mare pentru artă, așa că am cerut detalii, cu ce fel de artă se ocupă? Designuri gonflabile de dimensiuni mari. Ok…

11242181_10205959136071222_1008973955_o

Am luat camera în primire…un downgrade față de unde stăteam, dar ceva mai scumpă, decorată foarte old school. Undeva spiritul artistic e în familie. Nu știu ce să zic dacă e pe gustul meu însă. Pernele sunt mari și pufoase, e ora 13, mai am de așteptat până diseară, cred că o să mă culc un picuț…

11198833_10205959136231226_1924252869_n

11166115_10205959137871267_1290627185_n

Jurnal de Elveția, Episodul 2: Ciorba de acasă și prima zi de muncă

Seara de ieri încă îmi mai rezerva surprize neplăcute…am descoperit pe la 12 noaptea că încărcătorul de la laptopul meu de Românica nu e compatibil cu prizele Elvețiene, de fapt mai degrabă prizele elvețiene nu sunt compatibile cu el, uitați-vă și voi cum arată…

Prize elvețiene

Prize elvețiene

Așa că de dimineață am făcut o incursiune pe la magazinele de electrocasnice din cartier. Era cazul să cunosc și altceva în afară de berării și supermarket. Am cumpărat un adaptor și o cartela SIM. Pentru cartelă SIM am stat în verificări vreo 20 de minute fiindcă pentru a vinde o cartelă vânzătorii au nevoie de o adresă (ne-am înțeles într-un final la adresa hotelului) și pașaport. M-am simțit de parcă îmi cumpăram un pistol, nu o amarâtă de cartelă.

M-am intors în apartament unde m-am întâlnit cu “femeia de servici”, care surpriză…era un domn elvețian de vreo 30 de ani. Liberté, Égalité, Fraternité, no discrimination. Mi-a plăcut asta.

Am avut în plan să văd un apartament subînchiriat de o româncă. Apartamentul localizat într-un cartier numit Zollikon, despre care aveam să aflu că e un fel de “Primăverii” al lor. Ce-i drept odată ce am ajuns acolo, la nici 6 km de centru, am simțit că m-am teleportat într-un orașel de poveste, casuțe frumoase, grădini imense, o pădurice și un parc, miros de liliac, mi s-a părut superb.

Am fost întampinată de co-naționala mea, care își luase timp din pauza de prânz ca să-mi arate apartamentul. Pe post de bun-venit mi-a pus o farfurie de ciorbă în față și mi-a povestit pe scurt despre ea. Cumva ciorba asta a avut un efect terapeutic asupra mea, nu numai că a fost prima masă caldă de care am avut parte de când am ajuns aici, dar o ciorbă vindecă tot. Am plecat de acolo cu forțe proaspete.

După-amiaza m-am prezentat la noul meu loc de muncă, unde am fost întampinată cum nu se poate mai frumos, echipamente noi: iPhone 6, un MacPro la care visez de un an și o sticla de vin de bun-venit. Deja zâmbetul de pe fața mea nu mai putea fi șters ușor. Am avut și prima sedință fancy-shmancy cu niște oameni importanți, care a decurs bine, am reușit cu ceva emoții să mă prezint și să-mi argumentez ideile și s-a încheiat cu aceiași precizie elvețiană despre care am mai pomenit.

Welcome pack

Welcome pack

A urmat o invitație la bere pe care am onorat-o (I see a pattern), în care am primit multe informații utile despre oraș și am discutat experiențele colegilor mei în materie de living abroad. Dupa o bere, fiecare și-a scos telefonul, a verificat programul trenurilor și rând pe rând au plecat.

Vremea în Zurich e caldă, plouă din când în cănd, dar nu ai nevoie de umbrelă, orașul e liniștit, vezi mulți barbați la costum, doar e centrul bancar (la noi am văzut asta doar pe la BNR :) ). Uitându-te în jur parcă te simți și tu mai elegant. Nu e totul perfect…din când vezi și bețivi pe stradă, nu e ca și cum oamenii nu sunt la fel peste tot.

Ce văd când ies din birou

Ce văd când ies din birou

 

Jurnal de Elveția, Episodul 1: Ce am făcut în prima zi în Elveția?

  10923381_10205173731116589_8743882917935547350_n

Am plecat din București evident fără să termin de pus la punct măcar jumătate din lucrurile pe care le aveam în plan. Bagaje rămase nefăcute, cazare definitivă în Zurich nestabilită încă, oameni cu care am zis că mă întâlnesc la o ultimă bere și pe care nu am mai apucat nici să îi sun să îmi iau la revedere. Dar cum nu mai aveam cum să amân plecarea, iată-mă într-un mini-avion, un AVRO RJ100 de la Swiss Air care ne-a zguduit așa de bine încât să simt că se întamplă ceva important în viața mea.

Odată ajunsă în Zurich, a 2-a oară pentru mine (după minunatul interviu de angajare) lucrurile nu au mai mers ca pe roate. Am prins un tren aglomerat, perfect ca să mă lupt cu bagajul de 30 de kg + cele 2 genți (nici măcar 10% din catrafusele pe care visam să le iau cu mine). Efortul după cărat bagajul asta prin oraș a fost pentru mine comparabil cu recenta urcare pe Ciucaș. Toate bune si frumoase, am ajuns în sfarșit în gară, și când să iau tramvaiul, am aflat că acesta nu există.  M-am învârtit prin gară vreo 40 de minute doar ca să aflu că trebuie să iau alt tramvai…Google Maps did it again.

2 ore de când sunt în Zurich și iată-mă în fața apartamentelor unde am rezervare pentru următoarele zile. Surpriză! Nu există recepție, trebuie să introduci codul rezervării și primești cheia automat, dar cu atâtea pe cap cu mutarea asta, nu am mai printat niciun cod. În timp ce eu ma uit stupefiată la cutia cu numere și mă întreb cum aș putea să-i explic situația mea unui aparat, apar 2 brazilieni, încearcă să mă ajute, dar nu au nici ei “interneți”. Aparent pentru Wifi aici ai nevoie de un număr european. E ok, ma așez frumos, (elegant, cât de cât) pe bordură, deschid laptopul, ca să-mi încarc telefonul pentru că na…blestemul iPhone, bateria e moartă deja. Am roamingul activ de 4 ani, am mai fost în Eleveția fără probleme, dar azi…ei bine azi… “No service”, asta este rețeaua mea din Elveția.

11225531_10205921851539132_610643604_n

Nu-i nimic, iau frumos bagajul meu agabaritic și pornesc la pas pe străduțe în căutarea unei cafenele cu Wifi. Nu trece mult și găsesc, mă așez la o masa, primesc parola, primesc o bere rece , descarc codul și mă relaxez, vorbesc cu prietenii, observ lumea din jurul meu, e totul ok. Imi dau seama că Zurich a vrut să mă întampine cu o bere rece, chiar împotriva eforturilor mele.

11195320_10205921981822389_826433090_n

Vizurina mea pentru următoarele 4 zile

Restul serii a decurs cum nu se poate mai frumos, m-am plimbat pe straduțe și am fost uimită să văd câtă lume stă la terase, am văzut munții, am fost din nou fermecată de arhitectura orașului și am fugit să îmi iau mâncarea mult așteptată.

Ce mituri mi-au fost (din nou) spulberate?

  1. Zurich nu e un oraș plictisitor, e înțesat de lume ieșită la terase. Doar dacă nu discută despre horticultură, nu văd ce ar putea fi plictisitor în asta.
  2. Nu închide la Non stop. Există magazine deschise până la 22-23 (Coop, un fel de Mega Image) la fiecare colț de stradă. Și există chiar și magazine non stop (în general ale imigranților).
  3. IMG_582011195401_10205921851099121_1777375332_n
  4. Bonul fiscal nu e omniprezent în alte țări. Am băut bere și am cumpărat de la magazin fără să primesc bon.

Ce e adevărat?

  1. Zurich e un oraș foarte scump. Nu raportat la București, raportat la orice alt oraș european. Fără un venit ok aici nu prea ai cum să supraviețuiești.
  2. Precizia elvețiană există. Cel puțin când vine vorba de transport în comun, toate mijloacele vin exact la momentul când au fost programate.

To be continued…