Jurnal de Elveția, Episodul 21: Vecinii

Vecinul meu de deasupra se muta in curand si m-a inspirat sa scriu articolul asta despre vecini. In ultimii 3 ani de cand m-am relocat in Elvetia, am avut experiente destul de variate cu vecinii si as vrea sa impartasesc cateva povesti.

As putea spune ca e aproape o norma sociala in partea germana a Elvetiei sa iti eviti vecinii, ceea ce functioneaza cu succes. In cazul in care totusi se intalnesc, vecinii se saluta politicos si merg mai departe, fara a socializa sau a sta la taclale. In toate apartamentele in care am stat am observat ca lumea inchiria cam 2-3 ani dupa care se muta, deci nu prea exista multe relatii care se leaga. (Bineinteles exista si exceptii, asta e doar experienta mea.)

Mituri urbane

Nu stiu daca sunt reale sau nu, dar exista niste mituri cum ca: daca faci galagie dupa 22 vecinii au voie sa faca reclamatie, nu ai voie sa speli rufe duminica etc. Peste tot unde am locuit insa acestea au ramas la stadiu de mituri si nimeni nu a fost exagerat.

Vecina pianista

In primul apartament pe care l-am inchiriat pe numele meu la 3 luni dupa ce am ajuns in Elvetia am avut vecini foarte draguti:

Un cuplu de austrieci 30-40 de ani – el m-a ajutat o data sa car o saltea livrata in fata usii de Ikea. Amandoi petreceau destul de mult timp daca ne intalneam sa socializam. Intr-o seara pe la 23 si-au incuiat in masina de spalat cheia de la masina de spalat (practic ramai blocat) si mi-au sunat la usa sa ma roage sa le-o dau pe-a mea. Oamenii erau deschisii, prietenosi si umani.

Doua fete educatoare care au dat o intr-o vara petrecere si m-au invitat, nu am fost pentru ca eram plecata din oras, m-as fi dus! Una dintre ele a venit alta data la usa cu prietenul ei sa-mi aduca mini pizza facute de ei.

O croata deasupra mea care m-a ajutat intr-o dimineata cand am reusit sa raman incuiata pe dinafara (nu ma intrebati de ce) si m-a luat la ea, mi-a facut o cafea si mi-a dat iPadul ei sa vorbesc cu colegul meu de apartament.

Si vecina mea favorita: o nemtoaica mai in varsta, pianista care ne facea cadouri la toti fructe si dulciuri, felicitari de craciun. Ea si sotul ei erau activisti pentru salvarea padurii amazoniene si foarte excentrici. M-a invitat la ea sa ii vad camera de pasari: transformasera un dormitor intr-un fel de mini padure amazoniana cu vreo 20 de pasari micute si multe plante, mi-a spus ca au avut si iepuri dar au murit. I-am mentionat ca vreau sa ma apuc de pian, asa ca atunci cand m-am mutat din cladire mi-a facut cadou 5 lectii de pian. Cu siguranta cea mai draguta vecina pe care am avut-o.


Cupcakeuri vegane de la vecina mea


Primul recital de pian (la care am cantat da!) cu vecina mea, profesoara si ceilalti participanti

Asta a fost in primul apartament pe care l-am inchiriat, in al doilea lucruile nu au mai stat asa roz.

“Romani sunt romani peste tot?”

Ma enerveaza maxim cand aud romani in afara care spun chestii de genul: “eu nu am venit in strainatate ca sa stau printre romani, de-asta am plecat de-acasa, ca sa scap de ei”. Mi se pare ca nimic nu se compara cu comunicarea pe care o ai cu un roman: sa vorbesti limba ta, sa faci referinte culturale care sa fie intelese (un elvetian nu o sa inteleaga niciodata ce inseamna comunismul decat conceptual), de aceea mie imi face placere sa stau printre romani.

Din pacate am avut parte si de o experienta mai putin placuta cu romani: vecinul de deasupra mea. Cand m-am mutat aici chiriasii anteriori (o romanca si un german) mi-au spus ca e mai galagios. Nu m-am asteptat la ce a urmat: vecinul meu roman se juca pe calculator pana la 12, 1 noaptea si isi baga si isi scotea ca la usa cortului. De ce nu am avut parte in Romania, am avut in Elvetia. Am recurs la solutii romanesti: batut in teava de la calorifer. A functionat, s-a potolit.

O alta surpriza pe care vecinul meu roman mi-a facut-o a fost primavara asta cand a venit caldura si am decis sa inaugurez balconul, am gasit zeci de mucuri de tigare pe podea si in ghivece. Vecinul meu drag nu are cei 7 ani de acasa asa ca pentru el gradina/balconul meu functioneaza pe post de scrumiera. Asa ca am recurs la alta solutie romaneasca: am scris un biletel pasiv agresiv. A functionat, s-a potolit.

Acum vad ca se muta, sau subinchiriata apartamentul deci nu stiu daca va disparea definitiv din peisaj. Sper la vecini mai simpatici!

Nu m-am gandit pana acum niciodata la vecini si interactiunea cu ei. Dar in urma experientelor astora imi dau seama ce diferenta poate face sa ai vecini misto. Mi-as dori super mult sa am vecini prietenosi, cu care sa pot sa stau la o cafea, carora sa le pot hrani pisica cand sunt plecati si ei sa imi ude plantele, de la care sa pot sa imprumut niste faina daca s-a terminat si sa ii invit la cina.

Sunt curioasa: voi ce experiente aveti cu vecinii? E o utopie ceea ce imi doresc? Se poate si mai rau?

Jurnal de Elveția, Episodul 20: Sistemul medical elvețian

Înainte de a mă muta în Elveția citisem un articol în Forbes potrivit căruia sistemul medical elvețian este cel mai bun din lume. (Asta se traducea de fapt prin faptul că statul are cele mai mici costuri cu acest sistem medical.) Am fost atât de fericită să aflu asta! Mă bucuram că mă mut într-o țară în care o să beneficiez în sfârșit de serviciile medicale la care am visat toată viața. Ipohondria mea avea în sfârșit să-și găsească alinarea!

Realitatea

Sistemul medical este de tip franciză, platești o taxă lunară de câteva sute de franci fără a avea inclus nimic. Apoi în cazul în care ai cheltuieli peste o anumită sumă, asigurarea va acoperi majoritatea costurilor (7% platești tu oricum) și doar anumite costuri. Deci asta înseamnă doua lucruri, platești lunar oricum fără a “consuma” ceva, în caz de nevoie chiar dacă platești asigurarea trebuie să plătești serviile/ În funcție de suma pe care vrei să o plătești lunar limita de la care plătește asigurarea e mai mică sau mai mare. Știu, sună foarte complicat, pentru că este! Și asta e asigurarea de la stat, poți să ai și asigurare privată, dar dacă platești și pentru aia rămâi cu contul gol la sfarșitul lunii.

Costurile nu sunt transparente

În momentul în care vrei să mergi la medic și mai ales pentru că o să plătești din buzunarul tău (dacă ai o franciză mai mică) ai vrea să afli costurile. Ei bine așa ceva nu apare publicat nicăieri pe vreun site.

Primele experiențe

Din fericire nu am avut nevoie să merg la medic prea des aici, asta pentru că fac “turism medical” ca să  citez un prieten. Dar la un moment dat am ajuns și acolo. A fost nevoie de vreo 5 telefoane date la diverși medici sau la diverse clinici ca să găsesc un loc liber în săptămâna respectiva. Cei mai mulți aveau locuri abia în luna următoare. Să îți poți alege medicul e un avantaj! Iar asta pentru că am o asigurare care îmi permite sa îmi aleg medicul (plătesc extra).

Alte variante sunt: medic de familie (trebuie să treci pe la el ca să primești trimitere la specialist – și surpriza îi plătești pe amândoi) sau Telmed, un serviciu telefonic unde suni și doar ei decid dacă chiar ai nevoie de medic. Din povestile auzite răspunsul e de cele mai multe ori: așteptați câteva zile, poate vă trece.

Odată ajunsă la medic nu am fost super mulțumită de serviciile lui, eu i-am explicat simptomele, el a tras o concluzie diferită de părerea mea neavizată, ca după două săptămâni să se răzgândească (fără analize sau informații suplimentare) și să ajungă la aceiași părere cu mine. În fine, menționez doar așa ca să nu aibă nimeni impresia că medicii de aici sunt niște superstaruri.

Cum decurge totul

Ajungi, dai cardul de sănătate, intri la medic și apoi ajungi acasă și astepți cel puțin o lună factura, sperând că nu o să te îmbolnăvești și de la ea. Poate trăiai cu impresia că odată ce primești factura o să te iluminezi pentru ce ai de plătit. Însă mai mult decat suma toatala serviciile sunt de-a dreptul indescifrabile: platești primele 5 minute și apoi la fiecare 5 minute. Am reușit să îmi dau seama că mă taxaseră de două ori pentru un medicament pe care îl primisem doar o dată. Dar pentru alte servicii,  Dumnezeu cu mila.

Ambulanța, serviciu de lux

Mai bine UBER decât ambulanța. O “plimbare” cu ambulanța te duce undeva la 1500 de franci dacă nu stai în vreun sătuc (platești la distanță). Citisem recent că și la americani costurile sunt foarte mari pentru ambulanță, așa că oamenii preferă să ia un UBER ca să ajungă la spital. Am râs. Brusc nu mi se mai pare așa hilar, și am început să o consider o soluție viabilă. Cu excepția cazului în care ai avea nevoie de servicii de urgență și pe drum. Dar sunt sigură că va veni o soluție, un “use case” de la “creativul” de la UBER. UBER Sick, UBER Cădere de Calciu, UBER Mă ia cu leșin, UBER Mi-e rău de mor și urmat poate si de un UBER Servicii funerare pentru cine nu-și permite un dric. Morbid.

Să revenim la oile noastre. În ciuda faptului că serviciile medicale sunt rezervate celor a căror matușă poarta numele de Tamara și pot să prevadă că vor fi bolnavi cu câteva luni în avans, locuitorii Elveției sunt sănătoși tun și au o speranță de viață foarte ridicată. O fi de la drumețiile montane sau findcă nu se îndoapa cu sarmale și țuică?

Jurnal de Elveția, Episodul 19: Ce faci când ți se fură ceva în Elveția?

În urmă cu mai bine de un an (octombrie 2016) mi s-a furat ghiozdanul. Nu, nu în România, ci în Elveția. Mă aflam la ceva ce aș numi „întâlnire de business“, și anume la Impact Hub (varianta elvețiana), unde unul dintre voluntari (o tipă pe care o cunoșteam deja) se oferise să-mi arate birourile: compania pentru care lucrez organizează foarte des evenimente și căutam un spațiu pentru ediția ce urma atunci.

Am ajuns foarte entuziasmată la locație, unde în acel moment era organizat un eveniment sub umbrela Google. Mi-am lasat ghiozdanul alături de multe altele pe un birou cu eticheta “Help Desk”, dar nu m-am gandit nicio clipă că ar putea fi ceva riscant. Au urmat apoi 20 de minute în care am explorat etajele locației și am văzut spațiile de birouri și sălile oferite. Când m-am întors ghiozdanul meu dispăruse, toate celelalte erau acolo. A început o căutare frenetică prin sediul Impact Hub, în curte, afară, însă fără rezultate. Ne-am dat seama (eu, voluntara și unul din “chirașii” de birouri) că exista o ușă care conecta zona aceea de birouri direct cu strada, și care nu era încuiată, deci cineva din exterior ar fi putut foarte ușor să acceseze biroul. Între timp o domnișoara care participa la evenimentul Google a descoperit ca i-a fost furat portofelul. Așa că am plecat împreună cu ea la cea mai apropiata secție de politie. În momentul asta nu a existat niciun spirijin oficial din partea Impact Hub. La secția de poliție au fost cu mine voluntara și chiriașul despre care am menționat anterior. Am fost întâmpinați foarte amabil și eu am fost preluată de unul din inspectorii de la fața locului.

Țin să menționez că din nefericire, am fost de multiple ori în România de-a lungul anilor la diverse secții de poliție pe motiv de furt (mi s-a furat telefonul la facultate, în autobuz, în bar – deja îmi făcusem asigurare la Vodafone pentru asemenea situații). Comparând cu experiența din România secția de politie a fost un loc extrem de prietenos și curat. Ultima dată în România, inspectorul m-a ținut 2 ore dintre care o oră am fost martor la declarația unui om al străzii analfabet care furase un gard. Dar ce m-a surprins acum a fost că inspectorul elvețian nu a făcut decât să ia mici notițe pe colțurile unei hârtii cu care statea în față, nu am scris nicio declarație oficială (Subsemnata, declar pe proprie răspundere…), nu am semnat nimic. La plecare inspectorul mi-a promis ca îmi va trimite raportul cât mai curând și m-a sfatuit să contactez deja asiguratorul ca să îmi recuprez paguba. În Elveția cam toata lumea are asigurare de răspundere civilă, așa că dacă provoci vreo daună sau ți se fură ceva, platești o franciză de 200 de franci și apoi asigurarea acoperă restul sumei (asigurare pe care eu din păcate nu o aveam la momentul respectiv). Pentru că timpul a trecut și nu am primit niciun semn, am început să sun la poliție (domnul inspector era în concediu). După vreo luna am primit în sfârșit prin poștă o hârtie care menționa că îmi pierdusem pașaportul (se afla în ghiozdan) dar nimic altceva. Am continuat să cer telefonic și prin email raportul, nu l-am primit nici până în ziua de azi, mai mult de 1 an și jumătate de la eveniment. Nu o să înțeleg niciodată ce s-a întâmplat.

Pentru ca aveam un Mac am încercat să îl trăckuiesc cu FindMyMac: nu am reușit să găsesc nimic.

Mi-am făcut la Consulatul din Berna o programare pentru eliberarea unui nou pașaport. Între timp nu mi-am pierdut speranța și gândindu-mă că poate totuși ghiozdanul nu a fost furat ci rătăcit am fost la biroul Lost and Found. Surpriză! Acolo m-au informat că mi-a fost găsit pașaportul (nu și ghiozdanul) cu 2 săptămâni înainte și că a fost redirecționat către Consulat (de ce nu către poliție? De ce poliția nu îi informase? Date centralizate?), același Consulat cu care eu discutam de programări, aveau deja pasaportul meu în posesia lor. Nu fusesem contactată sau informată, deși cu siguranță aveau adresa mea. Cel mai comic e că eu faceam progrămari pentru un nou pașaport în timp ce ei stăteau cu cel vechi pe masă. În fine, mi-am luat o jumătate de zi liberă și am plecat către Berna ca să-mi recuperez acest pașaport, ajunsă acolo mi-au zis ca e posibil să fie anulat (de ce nu m-au informat la telefon, drumul pana la Berna e foarte costisitor), au răsfoit niște dosare și mi-au spus că ei nu dețin aceasta informație, să verific din nou la poliție. Înapoi la domnul inspectore. Ei bine deși la momentul ăsta pașaportul era anulat de mai bine de 3 săptămâni nu fusese anulat, nu e anulat nici în ziua de azi, am fost recent cu el în state. Nu știu ce să mai zic de incompetența autorităților, cred că e ceva universal.

Impact Hub (n.r. Elveția) nu și-a asumat nicio răspundere, nu m-au spirjinit în niciun fel, mi-au oferit un discount pentru închirierea locației, de parcă mai vroiam să organizăm evenimente acolo după un asemenea episod și să ne supunem participanții riscurilor furturilor, mai jos mailul de la ei.

Dear Iulia,
Thank you for being in contact, we of course only wish it were under different circumstances!  While we are truly sorry for such an outcome, we regret that our organization can not take financial responsibility for the theft.  
We are an active space that welcomes hundreds of people per day, both members as well as non-members, for events and meetings within our co-working space as well as casual meetups in our public café, Auer & Co. In light of this level of mixed activity, we recommend that our visitors and members take precautions to keep their personal belongings with them at all times. We suggest that you contact your insurance company to see if the household insurance (“Hausratsversicherung”) will cover the loss, and will happily provide them any additional information they need.
We realize that this is perhaps not the answer you were hoping for, and would like to offer as compensation for your loss either a gift of a membership or, for example, discounted room bookings should you decide to host your event in one of our spaces. If you want to explore those options further, I welcome you to be in touch so that we can find a time to discuss what best serves your needs. 
I will be out of the office next week, returning on October 25;  in the event you’d prefer to take care of this in my absence, I invite you to be in touch with my colleague I***l K******r.

 

Jurnal de Elvetia, Episodul 18: Cum se vad protestele din afara (tarii)

Jurnal de Elvetia, Episodul 18: Cum se vad protestele din afara (tarii)

Senzatia pe care o experimentam noi romanii aflati in afara cand ne uitam la ce se intampla in tara este compusa din sentimente amestecate: neputinta, enervare catre autoritati, deznadejde dar intre ele isi face loc puternic si mandria, atat de multa mandrie. Daca e vreun moment cand ma simt mai decontectata de oamenii de alte natii din jurul meu este unul ca acesta. Cand ei pur si simplu nu inteleg de ce ma uit la o poza cu sute de mii de oameni si imi dau lacrimile. Nu isi dau seama ce trece prin mintea mea. In poza aia sunt majoritatea romanilor pe care ii cunosc, prieteni, rude, colegi, vecini, puncte micute intr-o imensitate, nu ii disting, dar stiu sa sunt acolo. Ei sunt acolo pentru noi, pentru drepturile noastre, pentru ca aceste drepturi sa fie respectate, pentru a construi o Romanie normala.

La inceputul articolului am mentionat sentimente de deznadejede. De ce? Pentru ca in adancul sufletului nostru fiecare dintre noi (romanii plecati in afara) speram intr-o zi la intoarcerea acasa. E o speranta muta despre care nu vorbim. Dar e in ochii fiecaruia. Si bineinteels dupa truda in afara si sacrificii, speram sa ne intoarcem la o lume mai buna. Cand vedem insa ca oameni ca cei din guvernul actual inca detin puterea si au lipsa de scrupule de a incerca sa ajusteze legile dupa propriile lor interese personale, ca dupa ani si ani ne confruntam in continuare cu aceleasi probleme, ne dam seama brusc de naivitatea acestui vis. Intoarcerea acasa s-ar putea sa fie un moment care nu o sa vina niciodata.

Sa revenim la sentimente mai bune, cele de mandrie. De ce sunt mandra? Pentru ca in amorteala confortului si mediului comod, oamenii din tari straine (unde lucrurile merg ok) si-au pierdut motivatia, entuziasmul, indarjirea de a lupta pentru idealurile lor. Nu vezi spiritul de luptator, putini oameni aici mai sunt orientati spre a rezolva probleme sociale. Intr-o lume departe de a fi perfecta, dar suficient de comoda si disciplinata incat sa nu deranjeze, spiritul luptator adorme, oamenii uita sa impinga catre ideal si mai ales uita ca sunt locuri in lumea asta unde lucrurile stau foarte rau. Si uite asa ne trezim noi expatii intr-un fel de “velvet rut”. Nu stiu daca maine in Elvetia s-ar propune o lege similara, oamenii ar iesi in strada. Trasatura asta momentan e mai puternica in romani decat in multe popoare pe care le-am vazut. Mai puternica decat in italieni unde coruptia e chiar mai mare decat la noi, mai puternica decat in turci care sunt privati de drepturi de baza. Romanul la momentul actual are senzatia ca poate schimba orice si se poarta in asa fel. Isi asuma responsabilitatea si odata cu ea vine puterea.

Mai mult ca niciodata observ lipsa de interes a oamenilor si calitatea din ce in ce mai scazuta a surselor de informatie. Sau poate pur si simplu oamenii sunt prea bombardati de cantitatea de informatie. Multe persoane au venit recent catre mine spunandu-mi entuziasmati ca vad ce se intampla in Romania, au vazut imaginile, filmuletele, wow! Dar la o mai atenta dezbatere a evenimentelor imi dau seama ca nu inteleg ce e dincolo de ele. Nu stiu niciun fel de detaliu, au vazut ca oamenii au iesit in strada si au aprins lumintele la telefoane. Atat.

Pentru a sustine initiativele locale au fost organizate cateva proteste si in Elvetia. Am fost la cel din Zurich care s-a facut foarte elvetieneste: am avut un interval orar strict in care sa ne intalnim, un loc anume si a trebuit sa platim o taxa de urgenta (libertatile din Romania nu sunt aceleasi si aici).

16880852_10211196303997147_1228855976_o

Inchei cu o poza facuta recent intr-o librarie: Catalin Dorian Florescu e un autor si psiholog nascut in Romania. A fugit din tara cand avea 15 ani, pe vremea comunistilor. Am vazut intamplator un roman de-al lui intr-o librarie, m-am bucurat mult sa vad numele unui roman pe coperta, dar mi-a displacut faptul ca era la categoria de “literatura elvetiana”. Pana la urma omul asta e elvetian acum, dar poate lucrurile ar fi fost altfel. Eu cred ca Romania il merita, cred ca Romania merita toti oamenii buni care sunt nascuti acolo, ea merita oamenii si oamenii buni o merita pe ea. Romania e a noastra si ne ofera atat de multe, problema nu e ea, problema sunt cei care stau in tara si nu ii fac stima, ei ar trebui sa plece, sa se schimbe sau sa plece. Ei nu sunt demni de Romania. Noi suntem de ea.

Jurnal de Elveția, Episodul 17: Diferența gramaticală dintre elvețieni și români

Jurnal de Elveția, Episodul 17: Diferența gramaticală dintre elvețieni și români

Cel putin una dintre diferentele dintre romani si elvetieni, este abordarea gramaticala. Provine dintr-un exemplu simplu, dar spune multe despre mentalitate si atitudine.

Cand m-am mutat in Elvetia nu am realizat ca germana pe care o vorbesc ei aici e diferita de germana obisnuita. M-am apucat sa studiez “hoch deutch”, aka germana de sus, aka germana din Germania, insa fara a inregistra mari progrese in a intelege oamenii din jur. Abia cand am fost in Germania am avut revelatia ca ii inteleg, in timp ce limba elvetienilor ramanea un mister pentru mine.

Dar ce e exact germana elvetiana? Ei bine, printre altele e o limba fara reguli. In scoala elveienii invata germana, dar acasa, la birou si in comunicarea mai putin formala folosesc “switzer dütch”. Fiecare canton are alte reguli si fel de a pronunta, si sesizezi asta cand stai de vorba cu oamenii din jurul tau. Toata lumea insa se intelege si traiesc intr-o profunda acceptare.

Cum sunt diferiti romanii? Noi judecam dupa corectitudinea gramaticala orice mesaj. Ne pierdem un pic in forma si uitam de fond. Cu siguranta e important sa fim educati, sa vorbim corect, insa oare nu avem suficiente chestuni si dificultati asupra carora sa ne focusam energia ca sa le rezolvam? Oare problema cea mai mare a natiunii nostre e ca incurcam “doar” cu “decat”? Elvetienii se accepta si se respecta intre ei, nu se critica si nu fac circ. Pentru “feedback constructiv o sa te ia de-o aprte si o sa iti spuna intre 4 ochi. Findca pentru ei respectul e important si orice fiinta trebuie respectata, indiferent de anii de scoala, culoare, inteligenta sau greseli. Toti gresim, nu trebuie sa sarbatorim esecurile altora atat de vocal, bucurandu-ne ca i-am surprins in flagrant gramatical (si nu numai). Am reusi mai multe daca am fi mai uniti.

Jurnal de Elveția, Episodul 16: Poștașul sună întotdeauna de două ori

Motai, e 7 dimineata, ceasul nu a sunat inca, dar stiu ca nu mai e mult. Deodata aud un sunet scurt ca o sonerie in departare. Stiu ce e, cineva chiar suna la sonerie. Sar din pat, iau geaca pe mine, cobor scarile si ajung la usa de la intrare, dar deja e prea tarziu. Stiu cine era pentru ca am mai trait experienta. In Elvetia postasul nu suna niciodata de doua ori, suna o data, scurt, la mine de cele mai multe ori la 7 dimineata si fuge rapid inainte ca eu sa ma dezmeticesc, lasand in urma lui doar o hartiuta, singura dovada ca nu am visat si el chiar a trecut pe aici.

posta

 

Asa ca urmeaza aventura Posta. Numai ca spre deosebire de Romania, aventura nu e intr-o jungla urbana ci mai degraba intr-un spatiu magic, unde totul decurge placut si rapid.

Posta e peste tot, au si banca. Au si ei pauza de pranz ca la noi. Posta e si papetarie de cele mai multe ori. Intri inauntru, iei un bon de ordine si nici nu clipesti bine ca iti si apare numarul pe prompter. “Gruezi” iti zice persoana din fata ta si zambeste (!), iti scaneaza codul de bare de pe mandat (!), semnezi pe displayul electronic (!) si primesti coletul imediat. “Schöne Tag” (Zi frumoasa) auzi in urma ta.

Chiar asa e la posta? Sigur nu ai visat?…

posta1posta5

posta6 posta7

posta2

 

posta4

Jurnal de Elveția, Episodul 15: Băile termale

therme-bucuresti

Ultima mea calatorie in Bucuresti a coincis cu deschiderea complexului Therme din Bucuresti, un loc de relaxare si distractie acvatica. Pentru ca am avut ocazia sa merg acolo datorita unei prietene si pentru ca am mers si in Elvetia m-am gandit sa va fac o scurta comparatie.

Therme Bucuresti este cel mai mare complex de relaxare cu ape termale din Europa. Probabil impreuna cu zona de tobogane si ce urmeaza sa se mai deschida. Pentru ca efectiv are o pisicina interioara si una exterioara. Baile termale din Elvetia, foarte raspandite, au mai multe piscine si piscinele termale in aer liber au o suprafata mult mai mare. As zice ca pana si la de 5-6 ori mai mare.

Daca Elvetia este cunoscuta ca fiind una dintre cele mai scumpe tari din lume, intrarea la piscina sau bai termale este una din putinele exceptii. Intrarea doar la o piscina acoperita/descoperita in oras este 8 franci (aprox. 32 lei) si intrarea la terme e undeva la 25-30 franci depinzand de locatie (100-120 lei).

Unul dintre cele mai neobisnuite lucruri de aici (si din Germania de altfel) este ceea ce se numeste FKK (Freikörperkultur). Ce inseamna mai exact? Pai hai sa va povestesc experientele mele. Intr-o duminica e84b84321ab34b083dc4a4de7f991447m-am dus la piscina, mi-am luat o intrare cu Wellness, adica cu acces la saune. Dupa ce am iesit din vestiar (omitand sa ma intreb ce inseamna inscrisul de pe usa “Nacktzone”) am fost surprinsa sa intru intr-o sauna unde eram singura persoana imbracata. Ceilalti participanti la zona cu aburi, atat femei cat si barbati de toate varstele erau total dezbracati. Evident ca nu m-am simtit prea confortabil asa ca am iesit imediat probabil facandu-i si pe ei sa se simta inconfortabil. In toata zona de wellness oamenii se plimbau dezbracati fara probleme.

De la un popor la care ma asteptam sa fie pudic si rezervat am fost suprinsa de rata de nudism in centrele wellness si piscine.

TE_Saunaparadies_Alpenstadl_Aufguss_web1

 

 

Jurnal de Elveția, Episodul 14: Crăciun, Revelion și tragem linie

Jurnal de Elveția, Episodul 14: Crăciun, Revelion și tragem linie

Pentru a-mi mai linisti un pic chemarea la viata, de Craciun am ales in loc sa ma duc acasa (in Romania) sa plec la Londra, unul din cele mai dinamice si nebune locuri din Europa. Pur si simplu sa ma plimb prin multimile de turisti si localnici pe Oxford si Regent street de Boxing Day care efectiv sufocau strazile, sa iau trenul din Londra in Reading si sa citesc Agatha Christie (“Trenul din Paddington”), sa ma plimb prin oras cu un double decker si doar sa ma uit pe geam, sa ma duc la Breakfast Club si sa iau un mic dejun copios, sa merg pe plaja de nisip a Tamisei, sa savurez luminile orasului de pe o cladire la inaltime sau sa merg la Her Majesty’s Theater sa vad Fantoma de la Opera. London treated me well.

12489979_10207643475458654_282823379_o

Mr. Walnut in Regent’s Park

Dupa o saptamana insa am vrut sa ma intorc acasa (in cazul asta Zurich). Dupa nebunia asta de an si dupa o saptamana in Londra aveam nevoie de linistea Zurichului. Prin comparatie am invatat sa il apreciez. Si Bucurestiul e un loc unde ma simt bine, poate e familiaritatea, dar niciodata nu ma simt in pericol in Bucuresti, ca e 1 ziua ca e 2 noaptea, ca e Universitate sau Colentina nu am sentimentul de insecuritate pe care de exemplu il mai traiesc in Londra cand adolescent teribilist urla la metrou “I’ve got a gun”, unde vad dare de sange pe trotuar. Sau in Berlin unde am auzit povesti despre fete injunghiate pentru posete, sau unde la vreun doner in miez de noapte un betiv urla “I kill you, and you and you”. Si eu ma plangeam de cativa aurolaci la Unirii. In orice caz din punctul de vedere al pericolelor Zurichul e ocrotit. (Nu vezi aurolaci, refugiati agresivi -nu vreau sa generalizez-, maidanezi sau hoti). Maxim o sa te atace un porumbel sa-ti fure sendvisul aici.

12499202_10207643475898665_1563455652_oAm revenit in Zurich fara planuri de revelion, dar cumva s-au asezat lucrurile si am putut sa petrec ca in vremurile bune, am vazut artificii superbe pe lac, am baut mojito de la standurile mexicane din centrul orasului si urmatoarele 4 zile nu am facut nimic. A trecut foarte mult timp de cand nu am facut nimic si chiar aveam nevoie de asta, cred ca eram aproape de burn out. E greu sa faci o pauza de-asta, suntem o generatie de high achievers. Nu-mi ajunge ca in ultimul an am facut atatea, mereu daca se poate mai mult, mai bine. Ca atati altii devin atat de obsedata de productivitate si realizari incat uit sa ma mai opresc sa ma bucur de ele. Poate sa nu fii niciodata multumit e util pentru motivatie si “pushes you”, dar la ce bun sa ai atatea realizari daca nu te bucuri de ele.

Deci eu zic sa luati si voi o foaie de hartie sau un fisier Word sau ce vreti si sa faceti o lista cu cele mai de succes realizari ale voastre pe 2015, cele mai misto lucruri pe care le-ati facut si v-au adus bucurii.

Eu zic ca a fost unul dintre cei mai buni si plini ani pentru mine pana acum:

  • M-am mutat intr-o tara noua cu o limba pe care nu o vorbesc
  • M-am mutat prima data pe cont propriu, primul meu apartament inchiriat
  • Am schimbat jobul si am primit feedback excelent pentru munca mea din ultimile luni
  • Am vorbit in fata studentilor de la Automatica despre product management
  • Am vorbit in fata a peste 300 de oameni din toata lumea (la Product Management Festival, evenimentul pe care l-am organizat in noiembrie)
  • Am vizitat un nou continent (Africa)
  • Am fost la Rock Werchter unde vroiam sa ajung de ceva vreme si in multe alte locuri
  • Am inceput sa invat o noua limba (Life is not too short to learn German!)
  • Am cunoscut o multime de oameni misto din toata lumea

Si o multime de alte lucruri pentru care sunt recunoscatoare. Pentru moment m-am hotarat sa “indulge” mai mult in placerile vietii: o carte buna, un film bun, un vin bun. Sa fac niste radacini: la propriu, mai pun niste ghivece cu patrunjel, menta, levantica si capsuni sa vedem ce o iesi. Obiective mai mici pentru noul an, e greu sa il egalez pe 2015 si poate nici nu e o competitie.

12511441_10207643475858664_1449497513_o

Plaja Tamisei

12494307_10207643475698660_815951631_o

Good books can change your life

 

 

 

 

 

 

 

Jurnal de Elveția, Episodul 13: Retrospectiva celor 7 luni

Jurnal de Elveția, Episodul 13: Retrospectiva celor 7 luni

Nici nu-mi vine sa cred ca au trecut 7 luni de cand m-am mutat. Am plecat cu naivitatea unui copil, crezand ca tot ce ma supara in viata mea si vreau schimbat las in Romania si singurul hop pe care trebuie sa il trec e mutarea, ca totul sa fie aproape perfect in viata mea. Well…not really.

Am auzit o chestie misto recent, chiar daca facem 2 pasi inainte si unul inapoi si noi avem impresia ca am pierdut momentum, sau ne intoarcem din drum, nu mai suntem la fel, ne-am schimbat si am evoluat, deci niciodata nu ne vom intoarce la ce am fost. Deci doi pasi inainte, unul inapoi e doar un alt fel de a te misca, ca un dans al vietii.

Recunosc ca nici eu nu am facut lucrurile “nemteste”. Am plecat din Romania dupa un job care mi se pare minunat, care mi-a depasit asteptarile si mi-a dat satisfactii pe care nu le-am avut in ultimii ani. Insa cand am ales Zurichul ca si destinatie nu stiam nimic despre el, decat ca e al 2-lea oras ca si standard de viata dupa Viena. Whatever that means. Mai stiam ca e capitala Elvetiei (WRONG! Capitala Elvetiei e Berna). Deci am plecat fara sa stiu mare lucru despre locul unde ma duc.

Si seful meu de pe atunci, animal social convins mi-a zis ca “Zurich is fucking boring”, astazi ii dau dreptate, nimic mai adevarat. E intr-adevar un oras plictisitor. Si nu pot sa zic ca nu am incercat, am iesit in oras, am fost la meetupuri, am iesit cu oameni de tot felul. E ceva a carei cauzalitate nu pot neaparat sa o definesc, dar in esenta asta e adevarul. Am fost weekendul asta la Berlin si intr-un weekend m-am distrat cat nu m-am distrat 3 luni aici.

12399008_10207525213742185_1266918927_n

Vive la Suisse!

Boring, boring dar poate asta e de fapt secretul. Poate si standardul asta de viata vine din faptul ca e boring. Daca inainte ieseam poate chiar si 5/7 seri din saptamana, acum o fac mult mai putin. Ma trezesc fara ceas, nu mai beau cafea, sunt mult mai odihnita, poate findca chiar ma odihnesc.

Oricum, mai mult ca niciodata am aflat lucruri despre mine si despre ce ma face fericita:

  1. Socializarea, sarcasmul si umorul – Nu cred ca m-am gandit niciodata activ la asta. “Bai, mie imi place sa rad”. Dar e o componenta importanta a vietii. Aici e de 2-3 ori mai greu: o data pentru ca glumele in limba nativa intodeauna suna mai bine, pentru ca ai o baza culturala de la care sa pornesti, fie cultura asta si videoclipuri amuzante de pe youtube si a3a pentru ca in general se rade mai putin aici.
  2. Sistemul medical – Ipohonda din mine vrea sa poata sa mearga la medic de fiecare data cand i se pare ca are o boala incurabila. Fie ea cauzata si de faptul ca m-am uitat la un episod din Dr. House. In Elvetia sistemul medical e mai special, practic platesti o asigurare de baza si mai platesti si la fiecare consultatie. La 200 de franci consultatia ipohondria dispare brusc. Am inceput sa fac turism medical. La fiecare vizita in Romania ajung si pe la doctor, si cu siguranta la farmacia de unde plec cu o plasa “cu de toate”. Nici sistemul nostru medical nu e de top, dar nici unul comerical nu e solutia. Nu e de mirare ca Elvetia are unul din cele mai mici costuri per capita la nivel mondial.
  3. Oamenii din jur – Am cunoscut oameni buni, care m-au integrat si cu care m-am imprietenit, care s-au deschis catre mine. De la colegi, la colaboratori, la vecini. Dar e atat de important sa fii inconjurat de oameni ca tine, cu o fire asemanatoare, cu pasiuni comune, cu comportamente asemnatoare. Cand diferentele astea sunt mari, efortul pe care atat tu cat si ei trebuie sa il faca pentru a va intelege devine epuziant dupa un timp. Oamenii misto pe care i-am intalnit calatoresc si ei foarte des, de-asta apuc sa ma sincronizez cu ei o data pe luna sau mai rar.
  4. Calatoriile si libertatea – Ma rog asta nu e nicio noutate. Poate accentuat de faptul ca orasul asta e mult mai mic si linisit decat e firea mea, simt nevoia sa ies din el cel putin de 2 ori pe luna. De-asta ma plimb cat pot: Berlin, Londra, Bucuresti, cumva sa compensam. Pentru asta Zurich e un oras foarte bine plasat. Pana si daca as trai in locul ideal pentru mine, tot sa explorez ramane una din cele mai mari bucurii ale mele.

Si cateva lucruri pe care le-am invatat…

  1. Frumusetea nu e suficienta – Totul arata ca pe reviste, si ca sa apelez la o metafora, e ca si cum te-ai uita la un tablou superb: ti se taie rasuflarea, esti fermecat, dar dupa un timp te obisnuiesti. E nevoie si de ceva dinamism.
  2. Independenta nu e asa grea – Sa traiesti singur pana la urma nu e asa complicat pe cat imi  imaginam, pana la urma totul se rezuma la a plati 4 facturi pe luna si a fi acasa daca vine instalatorul (desi si asta se poate rezolva).
  3. Esti la fel ca ceilalti – Multi dintre romanii cu care am vorbit sufera de “simptome” similare. Ceea ce inseamna pana la urma ca e o stare de fapt, mai mult decat o impresie personala a mea.

Nu stiu daca “angoasa” mea e cauzata de faptul ca pur si simplu locul sau anturajul nu sunt potrivite pentru mine sau cautarea mea intrinseca de sens e amplificata de faptul ca sunt aici. Nu simt ca locul meu e nici aici, nici in Bucuresti, nici in alte orase pe care le-am vizitat. Stiu, stiu…be at home with yourself, and you will be at home anywhere. Easier said than done.

Mai departe?…Nu stiu ce o sa fac, incerc insa sa nu raspund cu impulsivitate si sa analizez un pic variantele inainte de a porni pe un nou drum, oricare ar fi el.

912658_10207525208782061_477860086_n

Acelasi drum, de data asta insorit si luminat.

Jurnal de Elveția, Episodul 12: Zanzibar, nu Elveția

Jurnal de Elveția, Episodul 12: Zanzibar, nu Elveția

Vreme de scris: afară s-a făcut frig (crește pateul), Zurich nu e deloc însă un oraș extrem de friguros, așa cum mă amenințau colegii de la muncă, dar tot jinduiesc la Zanzibarul de astă-vară, așa că o să povestesc despre el.

În Elveția se poartă concediile exotice, auzi des că cineva a plecat în Costa Rica sau Zanzibar. Asta dacă nu au copii, atunci maxim se plimbă prin țară. Dar nu e deloc rău să vizitezi Elveția, are locuri minunate, nu neapărat mai minunate decât are România, din câte văd din drumețiile prietenului Claudiu, dar cu siguranță mai ușor de ajuns la ele. Ai nenumărate trenuri, comfortabile, rapide, telecabine noi. Altă infrasturctură.

Dar hai să revenim la vară: Zanzibar a fost o experiență în sine, o insula superbă care arată chiar mai bine decât în poze. După ce am stat în Elveția, am avut parte acolo de cea mai bună mâncare în luni de zile! Sâ-ți începi dimineața cu suc proaspăt din fructul pasiunii și să o închei cu un vin din Africa de Sud, e exact cum ar trebui să arate paradisul.

IMG_2662IMG_2717

Dar, după cum glumeam cu una din prietenele cu care am fost acolo: nu e ușor să trăiești în paradis. Zanzibar e un loc al extremelor, lângă plajele superbe, locațiile pentru turiști, zonele de kite surfing, la nici 5 metri în spatele lor intri în satele localnicilor și e frumos, dar și trist, multă sărăcie. Zanzibarienii au o mantra a lor: Hakuna Matata. Adică No worries, trăiește viața fără griji. Rațiunea din mine se revolta și spunea “da, dar nu se poate așa, fără griji înseamă scăderea productivității, nu ești eficient”, iar partea boema din mine se bucura din toată inima de conceptul ăsta.

IMG_2656IMG_2675

Cum sunt localnicii? Oameni ca toți oamenii: unii încearcă să te stoarcă de bani, pentru că ești turist și au nevoie de asta, alții sunt fair play. Dar aproape toți zâmbesc. Zâmbesc mult și par mai fericiți decât noi europenii. Într-o zi o mașină l-a șters un pic pe ghidul nostru și el râdea și zicea Hakuna Matata. Jumătate din mine râdea cu el, jumătate se crucea: Hakuna Matata, Hakuna Matata, dar hai totuși să ne uităm pe unde traversăm.

Am fost în barul Mercury (în amintirea lui Freddie Mercury – pentru cei ce nu știu, el s-a născut în Zanzibar), am avut o seară de sâmbată frumoasă acolo, cu dans și muzica live, dar în rest era cam pustiu. Zanzibarienii nu dansează nici pe departe atât de mult pe cât mă așteptam, Freddie cred ar fi dezamăgit.

Într-una din zile am făcut un Spice Farm Tour, cu siguranță una dintre cele mai mișto experiente: să văd cum se cultivă vanilia, scorțișoara, cafeaua și ananasul. Mi-a plăcut la nebunie. Am umplut o traistă de condimente și a2a zi ne-am întors să gătim acolo. Am gătit fix cum o fac localnicii, ne-am facut dintr-o nuca de cocos lapte de cocos și am facut orez Pilau, curry vegetarian și banane cu scorțișoară și cocos, foarte basic, totul cu legume și condimente de la fermă, dar din nou una din cele mai gustoase mese pe care le-am luat în luni de zile.

IMG_2690IMG_2696

Ghizii de la fermă au fost foarte prietenoși și am fost șocată de cultura unora dintre ei (știau mult mai multe chestii de istorie și geografie decât mine). Erau pasionați de călătorii, dar na…nu avem toți aceleași oportunități și chestia asta m-a întristat un pic.

IMG_2735 (1)

Am avut parte și de aventuri: într-o seară în timp ce călătoream să vizitez niște prieteni români care erau acolo cu Miramontul, am rămas împotmoliți în nisip cu taxiul. Întuneric, pustiu, middle of nowhere, doar noi și vreo 6 localnici care împingeau la mașină. Asta după ce i-am explicat taximetristului să facă balans cu mașina și el tot râdea și o ținea pe Hakuna Matata. Prea târziu, accelerase atât încât roțile erau deja îngropate în nisip.

IMG_2599

O experienta frumoasă cu totul. Fiecare loc are farmecul său și Zanzibar e ceva deosebit. Un loc scump, dar care merită văzut o dată în viață.

Un moment mi-a rămas în suflet: răsăritul de soare în padurea de mangrove pe placa de SUP.

IMG_2601

 

Acum vă las, pentru că unele lucruri nu se schimbă niciodată: astăzi am stat vreo oră pe telefon cu cei de la UPC (da, tot UPC) să rezolv problemele cu internetul și tot nu s-a terminat.

O sa fiu in Bucuresti la sfârșitul lui Noiembrie pentru How to Web. Wouldn’t miss it for the world. Așa că dacă vre’i să stăm la povești, ne vedem acolo.

IMG_2600IMG_2597

12